Όλες οι μεταφράσεις

Amo-te. És a minha razão de viver.

YaÅŸamak direnmektir

Only God Can Judge Me

'Jeg er skygge'

Hefurðu áhuga á að setja bílinn uppí íbúð? Ég væri til í að taka hann uppí á 1 miljón. það er góður leigumarkaður á svæðinu....

Restore the inner side of an enameled antique wood cooker.

- Fără-ndoială, voinice, ascunde-te. Numai că, trebuie să-ţi amintesc, asta e ultima oară. Şi la mine învoiala-i învoiala; dacă te găsesc şi de astă dată, eşti un om mort. Şi, cum să-ţi spun, mi-ar părea rău să te dau pe mîna gîdelui, căci ai început să-mi fii simpatic. Dar şi la faima mea de vrăjitor, ca să nu mai vorbesc de jumătatea de împărăţie făgăduită, ţin foarte mult. Aşa că, n-am ce-ţi face, vorba ceea: milă mi-i de tine, dar de mine mi se rupe inima.

Dolman Miţos Întors pe Dos porni pentru ultima oară să se ascundă. De astă dată însă fără prea mare tragere de inimă căci începuse să-i fie teamă. Şi pe cînd se prefăcea, în sobol, in nevăstuică şi în iepure, se tot gîndea: "Cu împăratul acesta e ceva necurat la mijloc. Cum de mă găseşte el oricît de departe fug şi în orice mă prefac? Doar şi eu sînt năzdrăvan, fecior de zînă. Hei, de-ar trăi mama mea, ştiu bine că ar avea cine să mă ajute. Acum însă ce mă fac? Să fug iar şi să mă ascund? Degeaba, hoţomanul de împărat o să mă găsească şi o să mă scurteze imediat". Între timp ajunse într-o pădurice. Luîndu-şi chipul de om, se aşeză pe o buturugă ca să se mai odihnească. Stînd el aşa, se pomeni zicînd cu voce tare:

- Sărăcuţ de maica mea, ce să fac? Încotro să apuc?

lmediat după ce rosti aceste cuvinte, în jurul lui se lăsă o ceaţă deasă, albă, iar din mijlocul ei se desprinse, plutind o făptură gingaşă, pe faţa căreia se citea o neasemuită bIîndeţe. Dolman o recunoscu pe mama sa. Zîna grăi:

- Am venit să te ajut, dragul mamei, findcă ţi-am auzit chemarea şi am înţeles că eşti la grea încercare. Află că împăratul cu care ai făcut tu prinsoarea ca să te ascunzi are o carte fermecată, în care stă scris tot ce vrea el să afle. Iată de ce te-a găsit de fiecare dată: cartea i-a spus. De ochiul nevăzut al acelei cărţi, cu greu poate scăpa cineva. Trebuie să faci o vrajă care să întreacă puterea cărţii fermecate. Asemenea vrăji poate face pe pămînt numai Pasărea Măiastră, numită şi Pasarea Nagai. Ea se află peste nouă mări şi nouă ţări, locuind într-un stejar ale cărui rădăcini ajung pînă-n miezul pămîntului şi ale cărui ramuri se înalţă pînă la cer. Du-te la ea şi roag-o să-ţi dea o mînă de ajutor.

Cum zise acestea, zîna pieri de parcă n-ar fi fost, lăsînd în inima voinicului un mare alean, că n-o putuse atinge, că nu putuse să-şi culce capul în poala ei, ca în vremea cînd era copil.

Ştia însă, acum, ce avea de făcut.

Se prefăcu iar în iepure sur, alergă într-un suflet pînă la stejarul de peste nouă mări şi nouă ţări, se dete de trei ori peste cap şi se făcu ac, ascunzîndu-se sub scoarţa stejarului.

Într-un tîrziu sosi şi Pasărea Măiastră. Ea zise:

- Dolmane voinice, stiu că eşti ascuns în scoarţa stejarului. Cunosc toată povestea ta. Ai venit la mine după ajutor; ţi-I voi da cu dragă inimă.

Aş vrea însă, mai înainte de toate, să văd cum arăţi. Ieşi, dară, de-acolo şi fă-te iar om!

Dolman Miţos făcu precum i se spuse. Nu-şi mai putea lua Nagai ochii de la el, aşa de tare-i plăcu.

După ce alergă el din toate puterile vreme îndelungată, ajunse în cele din urmă la o pajişte verde tare frumoasă.

După ce înghiţi în fugă dîţiva muguri şi roase puţină coajă, - fi­indcă atîta vreme dît avea înfăţişarea de iepure se hrănea cu bucate iepu­reşti - , se dădu de trei ori peste cap şi se preschimbă în trei floricele. "Sub înfăţişarea aceasta, se bucura în sinea lui Dolman Miţos Întors pe Dos, împăratul n-o să mă mai recunoască în vecii vecilor."

lară împăratul în vremea aceasta nu-şi făcea nici un fel de griji. Seara se culcă, dormi neîntors toată noaptea, iar dimineaţa se sculă plin de voie bună. EI era sigur că flăcăul nu-i poate scăpa. Aşa se şi întîmplă.

După ce se spălă pe faţă şi-şi dete cu unsoare pe mustăţi, luă cartea sa fermecată, o deschise, citi ce scria acolo, apoi mormăi plin de mul­ţumire: "Aha, care va să zică în faţa mea s-a prezentat ca un voinic mîndru, a străbătut curtea ca un negru sobol, pe sub poartă s-a strecurat ca o dalbă nevăstuică, iar peste dîmp a alergat ca un iepure cenuşiu. A ajuns apoi la o pajişte verde, departe, unde s-a prefăcut în trei floricele. Ei las' că mi ţi-l găbuiesc eu ":

Chernă apoi oşteni şi servitori şi Ie porunci să meargă la acea pa­jiste şi să-i aducă cele trei floricele. Trimişii împăratului ajunseră la pa­jişte, culeseră cele trei floricele şi Ie aduseră împăratului legate într-o batistă. Împăratul desfăcu batista şi zise rîzînd:

- Ei, Dolman Miţos Întors pe Dos, ai văzut că te-am găsit?

Voinicul îşi luă iarăşi înfăţişarea de om, şi răspunse:

- Da, împărate, m-ai găsit, însă eu mai am a mă ascunde încă de două ori. Urma alege!

- Prea bine, glăsui împăratul, mai încearcă, şi cum ţi-o fi norocul!

Dolman Miţos Întors pe Dos porni să se ascundă din nou. Şi luînd înfăţişarea de sobol, nevăstuică şi iepure alergă pînă ce ajunse hăt, departe, la marginea pămîntului. Acolo se afla un lac adînc, pe fundul căruia creşteau muşchi, alge şi mătasea broaştei. Un loc mai nimerit pentru as­cunziş nici că se putea găsi.

Dolman Miţos nu zăbovi prea mult ci, dîndu-se de trei ori peste cap, se prefăcu într-un peştişor şi se piti pe fundul lacului. "De astă dată, gîndi el, cred că împăratul a pierdut rămăşagul. Aicea n-are cum să mai dea de mine şi să mă înhaţe".

Împăratul nu dete nici un Semn de nelinişte. A doua zi dimineaţă citi din nou în cartea lui vrăjită şi-şi spuse: "Da, s-a făcut din nou sobol, apoi nevăstuică şi la urmă iepure. A ajuns la marginea pămîntului, aici a intrat în lac şi s-a preschimbat în peştişor. AI meu e, ce mai încoace şi încolo".

Porunci oştenilor şi servitorilor să-i aducă peştişorul. Aceştia îl prinseră şi i-I ădusera. Rîzînd, împăratul dete către el cuvînt:

- Ei, Dolman Miţos, am pus mîna pe tine şi-a doua oară. Ce mai ai de zis?

Luîndu-şi chipul de om, Dolman răspunse:

- M-ai dibuit iarăşi, impărate, nimic de zis, dar eu mai am dreptul să mă mai ascund o dată.

A fost odată ca niciodată.

A fost odată un împărat. Şi împăratul acela era mare meşter în ale vrăjitoriei. Se pricepea să facă fel de fel de farmece, dar mai cu seamă izbutea să găsească pe cei ce se ascundeau - îi scotea şi din gaură de şarpe.

Nimeni însă nu-i cunoştea secretul: împăratul avea o carte fermecată în care erau scrise toate tainele. De fiecare dată cînd avea de ghicit ceva, împăratul nu făcea decît să deschidă cartea şi imediat afla de acolo tot ceea ce dorea.

Cu această pricepere împăratul se lăuda tare mult. Pe la ospeţe şi ori de cîte ori se ivea prilejul, spunea celor din jur că el este cel mai mare vrăjitor din lume. Şi fiindcă mulţi nu-I credeau, iar la vorbele lui zîmbeau pe sub mustaţă, împăratul se hotărî să facă dovada iscusinţei sale.

Astfel, împăratul trimise peste tot oşteni şi servitori, care, cu surIe şi trîmbiţe, dădură sfoară în ţară că cine se va ascunde în aşa fel încît împăratul să nu-I poată găsi, va primi jumătate de împărăţie. lară celui care va fi găsit de împărat, i se va tăia capul.

Dar nimeni nu se încumeta a-şi cerca norocul.

În vremea aceea trăia în împărăţie un voinic mîndru, fecior de zînă.
Fiind năzdrăvan, făcea felurite vrăjitorii şi îi ajuta pe cei nevoiaşi. lar aceştia îI iubeau mult. Nimeni nu-i ştia însă numele adevărat, dar fi­indcă voinicul umbla peste tot cu un dolman albastru, îmblănit şi întors pe dos, în împărăţie i se zicea Dolman Miţos Întors pe Dos.

Cunoscîndu-şi voinicia, Dolman Miţos Întors pe Dos îşi zise că-I va putea înşela pe împărat, adică că va putea să se ascundă astfeI încît nimeni să nu-i poată da de urmă. Pasămite el nu ştia de cartea vrăjită a împăratului.

Ajuns la palat, voinicul se înfătişă de îndată împăratului şi-i grăi astfel:

- Să trăieşti, Măria Ta! Eu sînt Dolman Miţos Întors pe Dos şi mă prind să mă ascund astfel, încît să nu mă găseşti oricît te-ai osteni.

Împăratul zîmbi în barbă, îşi mîngîie vîrfurile mustăţilor şi apoi răspunse:

- Dragă băiete, eşti isteţ şi vrednic, nimic de zis, dar cu mitie faci rău că te pui; păcat de tinereţele tale. Fiindcă eu mă ţin cu străşnicie de vorbă, şi precum am zis, aşa va fi. Dar, pentru ca să arăt cît de bun sînt la inimă, îţi dau voie să încerci de trei ori. Dacă o singură dată vei reuşi să te ascunzi aşa de bine încît să nu te găsesc, jumătate din împă­răţia mea te va primi ca stăpîn. Dar dacă eu de fiecare dată te voi dibui, nu voi avea încotro: unde-ţi stau picioarele, îţi va sta şi capul. Şi acum să facem noi o învoială scrisă şi s-o iscălim.

Făcură un zapis în care trecură toate cele, precum Ie spusese mai înainte împăratul, şi-I iscăliră.

Dolman Miţos porni apoi să se ascundă, punîndu-şi imediat în aplicare iscusinţa sa în cele vrăjitoreşti.

Astfel, dacă. în faţa împăratului se prezentase ca un mîndru voinic, curtea o străbătu ca un negru sobol, pe sub poartă se strecură ca o dalbă nevăstuică iar peste cîmp alergă ca un iepure cenuşiu. Şi toate acestea pentru a i se pierde urma.

Se é triste, amalo.

Se ha fame, nutrilo.

Se é sporco, puliscilo.